„Clara Haskil reprezintă însumarea perfecţiunii pe pământ.“ (DINU LIPATTI)

„În timpul vieţii mele, am întâlnit trei genii: profesorul Einstein, Winston Churchill şi Clara Haskil.“ (CHARLIE CHAPLIN)

„Sper ca această biografie adevărată şi plină de consideraţie, care ne îngăduie să urmărim parcursul lung şi adeseori dureros al Clarei Haskil către glorie, să fie totodată o mărturie a admiraţiei şi ataşamentului pe care lumea muzicală le nutreşte pentru o pianistă de neînlocuit.“ (HERBERT VON KARAJAN)

Acestea sunt doar câteva dintre ele mai cunoscute elogii aduse de celebrități de talie mondială la adresa legendarei pianiste evreice de origine română, Clara Haskil.

Născută la București, pe 7 ianuarie 1895, Clara Haskil a început să frecventeze Conservatorul de la vârsta de șase ani, însă talentul său nu a fost apreciat pe deplin decât de către regina Elisabeta, care i-a oferit o bursă . Astfel, la numai 7 ani, fetița a fost trimisă pentru studii la Viena. Unchiul său, Avram Moscuna, a considerat însă că micuța Clara are nevoie de profesori mai buni, așa că la vârsta de 10 ani a dus-o la Paris. Aici a studiat, în paralel, pianul și vioara. A absolvit, la 14 ani, Conservatorul si a luat lecții cu celebrul Alfred Cortot, acelaşi care l-a avut, ulterior, ca elev şi pe Dinu Lipatti. Ca o curiozitate, talentul său a fost ajutat și de anatomia degetelor, neobişnuit de lungi, ea reuşind să cuprindă 12 clape între arătător şi degetul mic.

Imediat însă, în loc să își continue cariera concertistică, tânăra pianistă a fost greu încercată  de o tuberculoză osoasă care a degenerat într-o scolioză extrem de gravă. Timp de patru ani, Clara este nevoită să poarte un corsaj de chips și să stea nemișcată într-un pat de spital din localitatea Berck-sur-Mer.  De abia în 1921 revine în activitate, ca solistă sau acompaniind muzicieni celebri, cum ar fi George Enescu, Pablo Casals, Eugène Ysay sau, Dinu Lipatti. Starea sănătății sale rămâne, însă, în continuare , una fragilă. Stabilită în Elveția, unde s-a refugiat de teama nazismului, ea a suferit în 1942 o intervenție chirurgicală pentru a I se înlătura o tumoare ce-i apăsa nervul optic.

În 1950 îl întâlnește pe violonistul Arthur Grumiaux, alături de care concertează în formula de duo şi începe să se impună în faţa publicului. Începe apoi să  colinde lumea și să suțină concerte împreună cu cele mai renumite orchestre şi dirijori.  Cele 11 concerte susţinute în 1956, în “Anul Mozart”, sub bagheta celebrului dirijor Herbert von Karajan, o transformă într-o celebritate.

În 1957 primește, din partea guvernului francez, “Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler. Artista a mai primit, de asemenea, de trei ori Marele Premiu al Discului din partea Academiei Charles Cros, în 1953, 1956 şi împreună cu Arthur Grumiaux în 1957.

Un accident stupid pune capăt, la data de 7 decembrie 1960, unei cariere în plină glorie: Clara, care vine la Bruxelles pentru a susține un concert, însoțită de sora ei și de violonistul belgian Grumiaux, se împiedică de o treaptă în Gara Centrală și moare în urma unui sever traumatism cerebral. Artista este înmormântată la Paris, în cavoul familiei din Cimitirul Montparnasse.

O piaţă şi o stradă din localitatea elvețiană Vevey îi poartă în prezent numele. Tot în Elveția, la Lucerna, din doi în doi ani, are loc un concurs de pian, sub egida “Asociaţiei Clara Haskil”.

România o omagiază pe celebra artistă printr-un festival care îi poartă numele, la iniţiativa pianistei Alina Azario. Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil a luat ființă în anul 2014 la Sibiu, fostă Capitală Culturală Europeană, un oraş recunoscut pentru efervescența turistică și culturală. Manifestarea reuneşte, an de an, laureați de prestigiu ai concursurilor de muzică din întreaga lume și îmbină recitaluri și concerte de mare ținută artistică.