Unul dintre părinţii fondatori ai rachetei şi astronauticii, pe lângă rusul Konstantin Ţiolkovski şi americanul Robert Goddard, a fost  Hermann Julius Oberth. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esenţial identice, deşi cercetarea a avut loc în mod independent.

Oberth s-a născut la Sibiu, în anul 1894, tatăl fiind un medic renumit, Iulius Oberth, iar mama, Valeria (născută Krasser), casnică. După puţin timp, familia s-a mutat la Sighişoara, unde Hermann a făcut şi şcoala. Era fascinat de povestirile lui Jules Verne, mai ales de romanul De la Pământ la Lună, pe care l-a citit de atâtea ori până l-a învăţat pe dinafară. Astfel, la numai 14 ani a construit şi primul model de rachetă.

În 1912 Hermann Oberth a devenit student la medicină al Universităţii din München, participând apoi ca medic militar la Primul Război Mondial. Hermann a spus mai apoi că cea mai importantă concluzie personală, pe care a tras-o în urma experienţei avute, a fost că nu va dori niciodată să profeseze ca medic. După război s-a întors la aceeaşi universitate, de data aceasta studiind fizica sub îndrumarea unora dintre cele mai luminate minţi ale vremii în domeniu.

În 1917 a proiectat primul model de rachetă cosmică din lume, alimentată cu combustibil lichid. La finele războiului s-a căsătorit cu Matilda Hummel şi s-a înscris la Universitatea din Cluj, studiind însă fizica. Studiile şi le-a continuat la Miinchen, Gottingen şi Heidelberg.

În 1922, lucrarea sa de doctorat despre ştiinţa rachetelor a fost respinsă, Die Rakete zu den Planetenrăumen – Racheta în spaţiul interplanetar fiind considerată utopică. Lucrarea a fost totuşi tipărită folosind fonduri private şi a produs controverse în presă. Hermann a comentat ulterior că s-a abţinut, în mod deliberat, să scrie o altă lucrare de doctorat, cu scopul declarat de a deveni un om de ştiinţă mai valoros decât cei care i-au respins-o, chiar fără a fi recunoscut de aceştia. Această Disertaţie i-a folosit totuşi la Universitatea din Cluj, unde i-a fost acceptată ca lucrare de diplomă, în 1923, sub conducerea profesorului Augustin Maior. Cartea a publicat-o apoi, pe cheltuială proprie, atât în limba română, cât şi în limba germană. A fost un succes extraordinar, a revoluţionat tehnica zborului şi a devenit o lucrare de referinţă mondială.

În carte a făcut cunoscute concepţiile sale tehnico-ştiinţifice pentru zborul în spaţiu interplanetar, concepţii care sunt utilizate şi în prezent: principiul rachetelor multietajate şi utilizarea combustibililor lichizi, antrenarea astronauţilor în instalaţii centrifuge, traiectoria rachetei în urcare de la vest la est (deoarece beneficia de rotaţia Pământului, câştigând astfel un plus de viteză de 461 m/s), studii de aerodinamică şi astronautică etc.

În 1929, a mai publicat lucrarea „Moduri de a călători în spaţiu”. În anii 1928-1929, Hermann a lucrat la Berlin în calitate de consultant ştiinţific la primul film din istorie cu acţiune care se desfăşura în spaţiu: „Femeile de pe Lună”, peliculă în regia lui Fritz Lang, care a avut un succes enorm în popularizarea noii ştiinţe a rachetelor.

În toamna lui 1929, Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse. În aceste experimente a fost asistat de studenţi de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla şi Wernher von Braun. La construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, dar cunoscută astăzi mai degrabă sub numele V-2, s-au folosit 95 dintre invenţiile şi recomandările lui Hermann Oberth.

În 1938, familia Oberth s-a mutat din Sibiu. Mai întâi s-a mutat în Austria, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Viena, apoi în Germania, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Dresda, ajungând în final la Peenemünde (angajat sub numele fals Fritz Hann, unde Wernher von Braun construise deja racheta V-2. La sfârşitul războiului, Hermann Oberth lucra la complexul WASAG, de lângă Wittenberg, la rachete cu combustibil solid, pentru apărare aeriană. După terminarea războiului şi-a mutat familia la Feucht, lângă Nürnberg.

În 1948, lucra în calitate de consultant independent şi scriitor în Elveţia. În 1950, a încheiat în Italia munca pe care o începuse la WASAG. În 1953, s-a întors la Feucht pentru a ajuta la publicarea cărţii sale Omul în spaţiu în care descria ideile sale legate de un reflector spaţial, o staţie spaţială, o navă spaţială electrică şi costume de cosmonaut.

Între timp, Wernher von Braun fondase un institut pentru explorare spaţială în Statele Unite ale Americii, la Huntsville, Alabama, unde i s-a alăturat şi Hermann Oberth. Aici, savantul român a fost implicat într-un studiu numit Dezvoltarea tehnologiei spaţiale în următorii zece ani. La sfârşitul lui 1958, Hermann Oberth, din nou in Feucht, a găsit timpul să îşi pună pe hârtie şi să publice gândurile sale legate de posibilităţile tehnologice ale unui vehicul lunar, o catapultă lunară, un elicopter şi un avion silenţios şi altele. În anul 1960, a lucrat la Convair, în calitate de consultant tehnic de-a lungul dezvoltării rachetelor Atlas, în Statele Unite.

Hermann Oberth s-a retras din activitate în 1962, la vârsta de 68 de ani. Criza petrolului din 1977 l-a făcut să se concentreze asupra surselor alternative de energie, aceasta ducând la concepţia planului unei centrale eoliene. Principalele sale activităţi, după ce s-a retras, au fost însă legate de filosofie, Hermann Oberth mai scriind încă nişte cărţi legate de acest subiect.

Savantul s-a stins din viaţă la 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani, la Feucht.

După moartea sa, la Feucht s-a deschis Muzeul Spaţial Hermann Oberth, unde cercetările sale şi rezultatele acestora sunt disponibile publicului. Societatea Hermann Oberth pe de altă parte aduce laolaltă oameni de ştiinţă, cercetători şi astronauţi din toată lumea pentru a-i continua opera. În anul 1991 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu îi poartă numele: Facultatea de Inginerie „Hermann Oberth”. Un bust al lui Oberth a fost amplasat la Sibiu, iar un altul a fost amplasat şi la Sighişoara, acolo unde a făcut liceul. O piaţetă din acelaşi oraş îi poartă numele. La Mediaş există o casă memorială „Hermann Oberth”.