MEREU ALĂTURI

Povești ale vechilor minorități din România

Mehmet Niyazi – personalitate a culturii tătare crimeene

, , ,

Mehmet Niyazi este poate cea mai importantă personalitate a culturii tătare crimeene din Dobrogea

Cunoscut activist al promovării și identității tătarilor, Mehmet Niyazi, lider de seamă al comunității tătare din Dobrogea, s-a născut 1878 la Pecineaga și murit în 1931 la Medgidia. Cele mai multe dintre operele sale au fost scrise în limba turcă și în limba tătară vorbită în Crimeea. Niyazi este creditat că a jucat un rol important în menținerea în viață a legăturii dintre diaspora tătară din Crimeea și țara lor de origine și este bine cunoscut pentru lucrările sale lirice care descriu Crimeea. Poet, jurnalist, a fost profesor de limbă și literatură turcă la școala musulmană din Medgidia și director al școlii respective.  A fost un luptător pentru libertatea și pentru propășirea tătarilor crimeeni și, de ce nu, pentru crearea unui stat al tătarilor crimeeni.

Născut într-o familie musulmană de refugiați din Crimeea, în satul Așçılar (Vânători) din nordul Dobrogei, el a fost al doilea fiu al lui Ismail și Azize, doi țărani simpli, supuși otomani. Nașterea lui Niyazi a coincis cu războiul ruso-turc din 1877-1878 , care s-a încheiat cu anexarea regiunii de către Regatul României .

În timpul copilăriei s-a familiarizat cu literatura și folclorul tătar. Deoarece părinții săi știau să scrie și să citească, poetul a avut ocazia să învețe carte încă de mic, iar tatăl său l-a învățat limba turcă, înainte de a-și încheia învățământul primar la Așçılar. În perioada adolescenței, cel mai probabil, a început să își scrie primele piese literare, care, în ansamblu, s-au remarcat pentru dependența de elementele folclorului otoman.

În 1889, familia sa a părăsit România pentru a se muta în capitala turcă, la Istanbul , unde Mehmet a a urmat școala pedagogic, absolvind ca învățător. Diploma obținută îi va oferi posiblitatea să predea mai târziu materii precum limba și literatura turcă, persana, istoria Imperiului Otoman.

Aici a intrat în contact și cu ideile Junilor Turci, mișcare care milita pentru modernizarea structurilor politice și sociale ale Imperiului Otoman. Cu un lider important al acestora, Ibrahim Themo, va avea mai târziu, în România, o legătură strânsă, colaborând la mai multe proiecte. Opera sa va fi influențată de unii autori otomani celebri din acea perioadă precum Namık Kemal, Abdülhak Hâmid Tarhan sau Ahmed Midhat Efendi. În aceeași perioadă, devine vorbitor fluent al limbilor franceză , arabă și persană . În 1898 și 1899, Niyazi a încercat să se stabilească în Crimeea condusă de ruși și să înceapă o carieră ca profesor, dar a fost expulzat de către guvern în ambele ocazii.

După moartea tatălui său, în 1904, Niyazi s-a întors în România și s-a alăturat comunității tătare din Constanța. S-a căsătorit cu Sefika Abdulakim (sora lui Kázím Abdulakim, ofițer al Armatei Române și erou al primului război mondial). Cuplul a avut patru fete și doi fii (doi dintre copiii lor au murit în adolescență).  Conștient că musulmanii din Dobrogea, turci și tătari, erau într-o situație precară nereușind încă să se adapteze regulilor și culturii noului stat din care făceau parte după 1878, a decis să se implice în schimbarea acestei stări. A ales două căi: activitatea la catedră și activitatea publicistică.

Niyazi a fost numit profesor la școala locală turcă în 1906, predând istoria otomană, limba turcă, poezie și proză , literatură persană și teologie . A slujit ca director al instituției între 1910 și 1914, stabilindu-se cu familia sa în Medgidia după 1916, când a fost numit director al Seminarului Islamic din acel oraș, instituție de învățământ reprezentativă pentru turcii și tătarii din România.  Aici începe o activitate publicistică susținută. În 1909, a început editarea revistei „Dobruca Sedası” (Vocea Dobrogei), apoi revistele „Teşvik” (Îndemnul, 1910-1911), „Işık” (Lumina, 1914-1915), „Mektep ve Aile” (Școala și familia, 1915-1916). „Işık” este și prima publicație care a apărut la o tipografie a turcilor și tătarilor din România, înființată la Medgidia. În articolele din paginile acestor publicaţii erau abordate teme sociale, erau oferite informații despre istoria și geografia Imperiului Otoman sau României, erau prezentate legi și regulamente ale administrației locale și centrale. Spre exemplu, era criticată decizia de a emigra doar din motive ideologice, erau oferite informații cu privire la cele mai bune metode de utilizat în agricultură, iar Totuși, pe lângă eforturile depuse pentru modernizarea vieții comunității tătare din Dobrogea, Mehmet Niyazi a fost urmărit pe tot parcursul vieții sale de imaginea patriei natale, Crimeea. Ibrahim Themo a scris o serie de articole cu privire la prevenirea și tratarea unor boli.

În acest cadru, activitățile sale se pot împărți în două direcții majore: încercarea de a se stabili în Crimeea și poeziile pe care le-a scris inspirat fiind de dorul pentru ceea ce el considera că este Patria Mamă. Mehmet Niyazi a încercat de mai multe ori să se stabilească în Crimeea.

În 1917, când izbucnește revoluția în Rusia țaristă, Mehmet Niyazi își lasă familia și postul de profesor și pleacă în Crimeea pentru a fi alături de tătarii crimeeni în crearea Republicii Populare Autonome Crimeea. Se stabilește la Simferopol ( Aqmescit ), unde s-a alăturat activiștilor tătari, a editat ziarul „Hakses” (Vocea dreaptă), iar pentru un timp a fost angajat de către Ministerul Educației din Crimeea, ca inspector al învățământului în regiunea Bahcesaray. Când trupele bolșevice ale Armatei Roșii au intrat în Crimeea, în 1920, Niyazi  s-a refugiat în Dobrogeași, din acel moment, s-a concentrat asupra activităților literare, intrând în cea mai prolifică fază a carierei sale.

Poeziile lui au fost principala sursă de inspirație pentru grupul „Emel” (ideal), cel care și-a stabilit ca scop eliberarea Peninsulei Crimeea de sub stăpânire sovietică. Toate poeziile despre Crimeea au fost publicate în volumul „Sagış” (Dor, 1931) apărut la Bazargic și în volumul „Kırım Şiirleri” (Poezii crimeene, 1935) apărut la Constanța. În timpul vieții a mai publicat volumul „Ithâfat” (Dedicații, 1912) apărut la Istanbul, compus din poezii dedicate unor persoanlități românești și otomane. De asemenea, o parte a poeziilor sale au apărut în antologia „Kök Kitabı” (Cartea albastră, 1919) apărută la Istanbul

Suferind de tuberculoză , a murit ca urmare a bolii, ultimii săi ani de viață fiind puternic marcați de dispariția soției sale, Sefika.  A fost îngropat în cimitirul musulman din Medgidia, iar când în 1935, ca urmare a eforturilor lui Mustegep Hagi Fazâl și a grupului Emel, i-a fost dezvelit monumentul funerar, la eveniment au participat peste 4.000 de persoane.

Nyzar a fost poetul național al tătarilor din Dobrogea și nu numai – a fost personalitatea care, prin lucrările sale, a reînviat dorul tătarilor de patria mamă Crimeea. Prin lucrările sale, el a creat un mit al „Insulei verzi” la care toți tătarii din Dobrogea, până la perioada comunistă, au început să se raporteze, considerând-o patria natală. Despre poetul Mehmet Niyazi se spune că este fondatorul mitului „Insulei verzi – Crimeea”. Motivul se regăsește în numeroase poezii scrise de el, care și sunt studiate și astăzi.