Romii (uneori scris rromi, cunoscuți și ca țigani) reprezintă un grup etnic originar din India medievală. Romii sunt răspândiți în foarte multe zone geografice, dar mai ales în Europa, cele mai importante grupuri trăind în Europa Centrală și de Est, în Turcia, în Peninsula Iberică și în sudul Franței. Importante comunități de romi trăiesc de asemenea și în America, în special în Brazilia, unde romii au fost deportați de către guvernul portughez în timpul erei coloniale.

Se acceptă că migraţia ţiganilor spre Europa s-a desfăşurat în câteva valuri succesive pe parcursul mai multor secole cuprinse între anii 800 şi 1300. În Europa au ajuns undeva în secolul al XIV-lea prin Tracia.

Prima lor menţionare documentară a fost făcută sub denumirea de „atsincani”, varianta georgiană a formelor grecești „atsinganoi/tsinganoi”, termen folosit pentru desemnarea acestora de către bizantini. Cuvântul ar proveni  din „ athiggános”, respectiv „de neatins, intangibil, păgân, impur” sau față de care se recomandă precauție. În limba romani, cuvântul rrom înseamnă „om, bărbat, soț”. Pluralul cuvântului este „romi”. Uneori cuvântul rom este scris cu dublarea literei „r”: rrom (exact ca în limba rromani).

Conform datelor statistice, în România ar trăi peste 620.000 de persoane de naţionalitate romă, aproximativ 3% din totalul populaţiei, fiind al doilea grup etnic minoritar din România ca mărime, după cel maghiar. Există însă opinii că cifra estimată nu corespunde realităţii, fiindcă mulţi din ei ar refuza să-şi declare etnia. Deşi sunt răspândiţi uniform pe teritoriul ţării,în Maramureş, Bucovina, Banat, Dobrogea şi Moldova concentraţia romilor este sub media ţării.

• Nu se știe exact când această etnie şi-a făcut apariţia pe teritoriul României de azi. Deşi, iniţial, li se estima sosirea în secolul XI, un document  semnat de Mircea cel Bătrân sugerează că veniseră cu un secol înainte de acea dată.
• Istorici precum Nicolae Iorga şi alţii după el au emis ipoteza că prezenţa ţiganilor pe teritoriul românesc ar fi legată de invazia tătaro-mongolă din anii1241-1242. Ţiganii ar fi fost antrenaţi ca robi de către tătari, iar la retragerea acestora ţiganii ar fi rămas ca robi, în Moldova şi Tara Românească. Astăzi a câştigat teren ipoteza provenienţei sud-dunărene a ţiganilor din spaţiul românesc.
• O altă atestare documentară a romilor de pe teritoriul actual al României datează din anul 1385, când domnitorul Țării Românești, Dan I, dăruiește Mănăstirii Tismana posesiunile care aparținuseră mai înainte Mănăstirii Vodița de lângă Turnu Severin, posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care și 40 de sălașe de „ațigani”. Cuvântul a fost preluat în Țările Române după acea dată sub forma „țigan” şi desemna o stare socială, aceea de rob, nicidecum etnia. Robul/țiganul nu făcea parte din structura socială, nu era considerat ca aparținând speciei umane, el se definea ca obiect de schimb. Referitor la aceasta, romii s-au aflat în stare de robie pentru mai bine de jumătate de mileniu (aprox. 1385–1856).
• Surse documentare atestă prezența romilor în Moldova la 1428. Aproape toate mănăstirile dispuneau de familii de ţigani cu statut de robi, ca şi marile familii boiereşti. Dimitrie Cantemir constată în Descrierea Moldovei că ţiganii „erau răspândiţi prin toată ţara” şi că „aproape că nu există boier care să nu aibă mai multe familii de ţigani în stăpânirea sa.”
• În Transilvania şi Ungaria medievală ţiganii au trecut din Ţara Românească, primele atestări documentare atestându-i în jurul anilor 1400. Aici ţiganii s-au bucurat de un statut mai bun, uneori beneficiind de privilegii regale, şi nefiind asimilaţi condiţiei de robi. Cei mai mulţi ţigani au avut statut de iobagi regali, în sensul că depindeau direct de regele Ungariei şi apoi de principele Transilvaniei, având obligaţii doar faţă de coroană. Aşezarea lor pe moşiile particularilor se făcea cu aprobare regală, aducând coroanei venituri deloc neglijabile Ei beneficiau de un soi de autonomie etnică, în sensul că erau guvernaţi de conducătorii lor, numiţi de obicei voievozi. O bună parte erau nomazi, dar şi în Transilvania se realizează un proces de sedentarizare.
• Instituţia robiei a constituit o caracteristică a întregului spaţiu al Europei orientale în primele secole după anul 1000. Acest statut s-a perpetuat până în secolele moderne, XVIII, XIX, când societatea românească aboleşte robia ţiganilor şi când prin măsuri succesive ei sunt eliberaţi şi emancipaţi.
• În toate principatele româneşti, romii au format grupuri distincte în funcţie de îndeletniciri, dar şi datorită unor trăsături culturale şi etnografice: unii erau sedentari, în timp ce alţii aveau un mod de viaţă nomad. Mihail Kogălniceanu în secolul XIX îi împarte în ţigani rudari sau aurari, ursari, lingurari şi lăieşi.
• În secolul XIX s-a ivit o schimbare în atitudinea față de sclavi, nu doar în România ci și prin toată Europa. Romii din Bucovina, provincie trecută sub stăpânire habsburgică din 1774, sunt primii care au părăsit statutul de robi, printr-un ordin al împăratului Iosif al II-lea dat în 1783. Din punct de vedere juridic însă, abia începând din 1803, când li se modifică și statutul fiscal, romii se află în aceeași situație cu ceilalți locuitori ai provinciei. În Principate, toți oamenii au fost declarați liberi și egali sub influența ideilor liberale ale revoluției de la 1848, robia fiind definitiv abolită în 1856. Prima declarație a libertății sclavilor a fost data în anul 1848, dar decretul nu a fost respectat în totalitate.  În Moldova și Valahia s-au mai făcut declarații de emancipare în anii 1855 și 1856. În 1864 Ioan Cuza, care a domnit peste ambele principate la acea vreme, i-a eliberat pe toți romii definitiv, o parte dintre aceştia părăsind România. Mulți romi erau deja sau au ajuns în țările din Europa de Vest și mulți au ajuns de asemenea și în America.
• Perioada dintre cele doua războaie mondiale se caracterizează, pe de-o parte, printr-o mai mare asimilare a romilor şi, pe de altă parte, prin apariția unei mișcări proprii de emancipare a acestora. Au fost fondate organizații cum ar fi Uniunea Generală a Romilor din România. Din nefericire, ele nu au avut timpul necesar pentru a se consolida. După instalarea dictaturii regale şi izbucnirea celui de-al doilea război mondial, aceste organizații au fost dizolvate.
• În 1942, circa 25.000 de romi au fost deportați în Transnistria, unde au fost lăsați pe bancurile râului Bug, fără a avea unde să muncească şi fără suficiente mijloace de subzistenţă. Selecția acestora s-a bazat pe stilul de viață, nomadism, timpul petrecut în închisoare, lipsa mijloacelor de subzistenţă sau a unei ocupații permanente. Aproximativ jumătate dintre ei au murit acolo. Măsurile autorităților împotriva țiganilor nu s-au bucurat de sprijinul populației. Criteriile relative de triere a țiganilor au condus la numeroase abuzuri, iar administrația a fost bombardată cu proteste și cereri fie din partea celor afectați, fie deportați, fie din partea rudelor din țară sau a celor de pe front.
• Venirea comunismului aduce un nou val de opresiune, strângerea „cocoşeilor” afectând mai ales familiile rome (banii de aur erau folosiţi în salbele femeilor de origine romă).Regimul comunist nu le-a recunoscut romilor statutul de minoritate etnică şi, ca o consecință,, nu li s-a acordat o educație în limba lor natală şi nu s-a ținut cont de specificul lor cultural. Mii de romi au părăsit România, contra unor sume importante de bani și aur, în cadrul unei filiere „mafiote” formate între clanurile de romi, Securitate și Miliție.
• Pe parcursul epocii comuniste, ţiganii suferă importante procese sociale şi demografice. În anii ’60, s-au luat măsuri de sedentarizare a ţiganilor nomazi. În anul 1977 Comitetul Central al PCR a analizat  şi a propus măsuri privind politica faţă de ţigani, dar acestea sunt relativ puţin cunoscute, deoarece n-au fost făcute publice.
• După revoluţia din 1989 a început o nouă etapă şi în viaţa ţiganilor (romilor) din România.  Aceştia au devenit astfel vizibili şi existenţa lor a fost recunoscută ca atare, în paralel cu identificare marilor probleme economice, sociale, identitare, cu care se confruntă populaţia acestei etnii. Studiile realizate în ultimii ani atestă o gravă situaţie a ţiganilor. Din punct de vedere socio-profesional, populaţia de romi care nu deţine nici o profesie este extrem de mare, circa 78%. Doar 16% din populaţia romă are calificare într-o profesie modernă. Lipsa de ocupaţie şi şomajul este foarte ridicat în rândul etniei.
• După revoluţia din 1989, în condiţiile democratizării regimului politic se manifestă tendinţa coagulării unor structuri politice, care să reprezinte în viaţa publică nevoile specifice ele acestei etnii. Unul din câştigurile realizate în România contemporană este recunoaşterea prin lege a statutului de minoritate naţională de către statul român şi tratarea lor nediscriminatorie alături de celelalte minorităţi ale statului. Prin constituţia României romii sunt reprezentaţi de drept în parlament.