Pictorul și graficianul maghiar din Transilvania Carol Popp de Szathmári a devenit primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român, primul fotoreporter de război și unul dintre primii zece fotografi din Europa, a imortalizat scene din Războiul din Crimeea şi din Războiul de Independenţă al României unde l-a însoţit pe Regele Carol I, al cărui fotograf oficial a fost. Albumele sale de fotografii au putut fi admirate, în 1867, la Expoziţia Universală de la Paris. Pe lângă faptul că s-au bucurat de succes, acestea i-au adus şi o medalie.
Carol Popp de Szathmári s-a născut la 11 ianuarie 1812, la Cluj – pe atunci parte din Imperiul Austriac, ca fiu al lui Daniel Szathmáry, mic nobil, fără moșie, și pastor angajat al Colegiului Reformat din Cluj. Szathmári Károly și-a efectuat primele studii la Colegiul Reformat din Cluj, dar a renunţat la hainele preoţeşti pentru a studia apoi dreptul, după care a lucrat o vreme ca funcționar la Sibiu. Supranumele de Popp (Pap) și l-a atribuit cu referire la profesia tatălui său.
În urma unei legături romantice cu Maria Văcărescu, viitoarea soție a spătarului Costache Ghica și a doua soție a prințului Gheorghe Bibescu, a vizitat prima dată Țara Românească în anul 1831. Un timp a studiat pictura la Roma, unde s-a împrietenit cu Constantin Lecca. În 1834 a făcut o lungă călătorie de studii la Budapesta şi Munchen. Ulterior a plecat la Viena, unde a studiat pictura la Academia de arte, printre alții, cu Peter Fendi (1792-1842) și Johann Treml (1816-1852). În continuare a efectuat două voiaje de studii în Italia. Din 1843 a activat la București. Acolo şi-a deschis primul atelier foto, unul dintre cele mai moderne din Europa vremii. Însă patru ani mai târziu, atelierul i-a ars în totalitate. Şi-a deschis un altul la Podul Mogoşoaiei (actuala Calea Victoriei). În noiembrie 1843, anul în care i-a ars primul atelier, Carol Popp de Szathmáry semna prima fotografie românească – numită „Cupidon cu braţele frânte”, o calotipie ce reda o statuetă din colecţia sa personală. A călătorit intens în țară și străinătate, de unde a adus numeroase imagini pitorești cu caracter de reportaj, dintre care cele executate în acuarelă se disting prin vervă, spontaneitate și poezie. În pictură, limbajul său este migălos și greoi, dar vădind același spirit de observație ascuțit, mai ales în scenele reprezentând bâlciuri sau târguri.
Ca litograf, Szathmári a lăsat un Album cu vederi din Transilvania (1841), precum și portretele deputaților din Dieta Transilvaniei. Opera sa mai cuprinde cromolitografii și acuarele înfățișând tipuri și porturi populare cu un caracter exclusiv documentar. În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele talbotipii (calotipii).
În perioada 1860 – 1870 Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii. A fost printre primii 10 fotografi din Europa și a realizat primul reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii (1853-1856). Prin aceasta, el este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist de război. Cu 200 dintre aceste fotografii, Szathmáry a alcătuit un album în câteva exemplare, pe care îl oferă capetelor încoronate ale ţărilor participante direct sau indirect la conflict. În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate și pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate personal de către regina Angliei, împăratul Austriei, împăratul Napoleon al III-lea al Franței și regele Spaniei.
Aceste întâlniri au fost adevărate evenimente. De exemplu, Societatea Fotografică din Paris a anunţat cu pompă sosirea lui şi întrevederea cu Napoleon III. În unele cazuri, audienţele s-au prelungit ore întregi, pentru că monarhii erau extrem de curioşi să vadă aceste mărturii vii de pe front, precum şi portretele generalilor şi ofiţerilor. Ironia sorţii a făcut ca niciunul dintre albumele cu Războiul Crimeii să nu supravieţuiască, doar câteva fotografii disparate rămânând prin colecţii.
Ernest Lacan, redactorul-şef al revistei Societăţii Fotografice Franceze „La Lumiere“, dar şi un precursor al fotografiei, descria, într-o carte despre Expoziţia Universală de la Paris în ce condiţii a fost făcuta una dintre fotografiile expuse: „Era evident pentru artist că avea onoarea de a fi el însuşi ţinta şi că focurile de armă deveneau tot mai precise şi mai ameninţătoare. Dar cadrul era aşa de interesant, lumina şi umbrele atât de potrivite, încât îi era imposibil să se decidă să părăsească locul. Plus că mai avea doar câteva secunde. Aşteaptă până când totul fu gata. Era vremea să plece. O a treia ghiulea, mai bine ţintită, se înfipse în pământul de la picioarele sale, acoperindu-l cu nisip. Dar fotografia a ieşit minunată!“.
Ulterior, artistul a călătorit în China, iar cu acordul Țarului Rusiei, a ajuns și în Siberia, unde a realizat fotografii artistice. În anul 1860 a contribuit la înființarea „Bukuresti Magyar Közlöny”, prima asociație culturală a maghiarilor din București.
În acelaşi an a realizat o hartă topografică a ţării, lucrare reprodusă după planşe făcute de ofiţerii cartografi ai armatei austriece, obţinute de la ministerul de externe. Între 1877-1878, adică în timpul Războiului de Independenţă, în urma căruia statul român era recunoscut oficial de regii şi împăraţii Europei drept de sine stătător, Szathmáry a fost, pentru a doua oară, fotojurnalist de război. A călătorit alături de domnitor în Bulgaria unde a făcut poze şi schiţe care au fost adunate în albumul numit „Suvenir din Resbelul din 1877-1878“.
Szathmáry a fost fotograful oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi, mai târziu, al Regelui Carol I. În 1881, anul încoronării primului rege al României, Carol I, Szathmary a fost prezent la ceremonie cu aparatul „Luxograf”, pentru a ilustra marele eveniment.