Etnii

Istoria ruşilor lipoveni

Lipovenii sunt un mic grup etnic slav, de origine rusească, care numără aproximativ 40.000 persoane. Membrii comunității lipovene  locuiesc în special în județul Tulcea, precum și în zona Bugeacului (mai ales în preajma orașului Vâlcov) din regiunea Odesa, Ucraina. Mici grupuri de lipoveni trăiesc și în Moldova, inclusiv în Bucovina, dar și în județele Brăila, Constanța și Ialomița.

Din punctul de vedere al etimologiei, cercetătorii au înaintat mai multe ipoteze referitoare la originea termenului „lipoveni”. Una dintre ele se bazează pe toponimul mitic, Lipova, iar o altă ipoteză, cea sacrală, aduce în discuție numele unei sărbători, „filippovka”. Conform ipotezei apelative, denumirea vine din cuvântul rusesc „lipa”, care înseamnă „tei”- cvcopac din lemnul căruia sunt fabricate numeroase obiecte gospodărești, inclusiv vâslele lotcilor. O altă explicație, care poate fi luată în considerare, este faptul că acest grup etnic a trăit, vreme îndelungată, în pădurile de tei din sudul Basarabiei.   Unii cercetători români și moldoveni consideră plauzibilă originea etnonimului de la o localitate numită Lipoveni din Republica Moldova, dar alții afirmă că, dimpotrivă, toponimul provine de la lipoveni, ca populație. În fine, mai există și o ipoteză antroponimică: de la Filipoveni, provenind din rusescul Filipp > filippovcy sau filippovane („adepții lui Filipp”, rom. (fi)lipoveni cu „fi”- suprimat prin afereză), adepții lui Filipp Pustosviat (1672-1742).

Rusii lipoveni se disting în societatea românească prin atașamentul lor  necondiționat față de credința moștenită de la strămoși, mergând până la cele mai mici detalii. Chiar și ritualurile și obiceiurile lor populare se încadrează profund în învățătura și morala creștină, având o încărcătură sacrală deosebită.

  • După sinodul din 1654 în care Patriarhul Nikon a reformat biserica rusă, autoritățile laice și religioase au început să ia o serie de măsuri restrictive, care au culminat, odată cu venirea la putere a lui Petru cel Mare (1682-1725), prin introducerea unor măsuri drastice de europenizare. Refuzul unor credincioși de a accepta înnoirea (printre altele, erau forțați să poarte o vestimentație specifică) și taxele insuportabile au dus la nemulțumiri. Ulterior, staroverii (credincioșii de rit vechi) au luat drumul pribegiei, răspândindu-se în întreaga lume (Polonia, Austria, Canada, Alaska, Japonia etc.), inclusiv la gurile Dunării, în Dobrogea. De ce aici? Tocmai pentru că, la origine fiind pescari, din zona râurilor Don și Nipru, și-au putut relua practicarea acestei meserii.
  • Cunoscuți de autoritățile locale sub denumirea de lipoveni (filipoveni, de la Filip Pustoviat, unul dintre liderii lor – vezi etimologia explicată anterior), aceștia și-au păstrat limba, obiceiurile și credința, fiind divizați atât pe criterii religioase (în 1690 s-au împărțit în popovți – popiști și bezpopovți – nepopiști), cât și etnice (rușii mari-moscoviți, răscolnicii propriu-ziși, cazacii zaporojeni, „haholii” sau ucrainienii, necrasovții).
  • După un popas în Bugeac, staroverii s-au așezat în mod deosebit în Dobrogea și Bucovina, în două mari valuri: primul după răscoala lui Bulavin, pe vremea lui Petru cel Mare, al doilea, în timpul țarinei Ecaterina a II-a (1762-1796).
  • Rus lipovean

    Primele așezări cunoscute ale rușilor-lipoveni sunt cele din Bucovina, satul Lipoveni sau Sokolinți (cum este numit de către localnici) din județul Suceava, ca fiind cea dintâi localitate înființată de rușii lipoveni (1724).

  • O altă localitate lipovenească este Climăuți din județul Suceava, atestata în 1780. În 1784 este înființată localitatea Fântâna Albă (actualmente pe teritoriul Ucrainei). Popularea cu staroveri a localităților din Moldova precum Manolea, Lespezi, Brătești, Dumasca, Târgu Frumos, Iași este apreciată pentru prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar pentru restul de localități se indică prima parte și mijlocul secolului al XIX-lea.
  • Pentru regiunea Dobrogei, prezența staroverilor este asociată cu migrarea cazacilor conduși de atamanul Ivan Nekrasov, ca urmare a incursiunilor declanșate împotriva acestora de autoritățile țariste. Imigrările populației căzăcești și a celei alăturate acesteia se întind pe întreaga perioadă a secolului al XVIII-lea. Din 1740-1741, localitatea Sarichioi din județul Tulcea devine un centru important al cazacilor nekrasovi.
  • Cel mai important eveniment al istoriei rușilor  lipoveni în secolul al XIX-lea este crearea, în 1846, a Mitropoliei de Rit Vechi de la Fântâna Albă (așezare ce astăzi se găsește în Bucovina de Nord, la granița Ucrainei cu România). Momentul este unul de răscruce, refacerea ierarhiei ecleziastice a staroverilor influențând decisiv evoluția ulterioara a vieții religioase, sociale și culturale a credincioșilor de rit vechi de pretutindeni.
  • Unirea Principatelor, războiul de independență și intrarea Dobrogei în componența statului român, precum și Marea Unire din 1918 reprezintă pentru rușii lipoveni momente de referință în drumul spre integrarea lor deplină în societatea românească și deschiderea comunităților lipovenești spre influențele culturale și oferite de aceasta.
  • În perioada comunismului, rușii lipoveni au fost supuși, ca de altfel toți cetățenii României, unui regim politic ce a lovit în însăși bazele existenței etnice și religioase. Deși Biserica Ortodoxă de Rit Vechi a fost recunoscută formal de statul român în 1946, posibilitățile ei de exprimare au fost reduse la minim, singura formă de manifestare a credinței fiind slujbele religioase, și acelea însă atent monitorizate de autorități. Propaganda atee deschisă și lipsirea bisericii de posibilitatea de a o contracara au influențat negativ coeziunea spirituală a comunităților lipovenești. Din punct de vedere etnic, politica oficială de asimilare a minorităților a dus la scăderea dramatică a ponderii utilizării limbii materne ruse,  deși, paradoxal, în școlile de stat, limba rusă se studia ca limbă străină.
  • După evenimentele din Decembrie 1989, speranțele s-au reaprins, odată cu crearea în 1990 a  Comunității Rușilor Lipoveni din România, organizație ce și-a propus să promoveze valorile materiale și spirituale ale acestei etnii, cu scopul declarat de a revitaliza limba maternă rusă, credința ortodoxă de rit vechi, cultura, obiceiurile și tradițiile rușilor lipoveni din țara noastră. În 28 noiembrie 1990, a apărut publicația lunară “Zorile”, periodic bilingv al Comunității Rușilor Lipoveni din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>