Etnii

Ion Voicu

Celebrul violonist Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la Bucureşti, într-o familie de muzicieni de etnie romă: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ştefan Voicu, a cântat la vioară şi contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci şi fraţii săi au îmbrăţişat cariere artistice, Marian şi Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului şi dirijorului de folclor Ionel Budişteanu.

Pe la vârsta de 4-5 ani, Ion a primit cadou de Paști o vioară – primul său instrument muzical.  Încântat peste măsură, micuţul nu s-a desprins de instrument toată ziua, iar până seara deja putea reproduce toate melodiile pe care le cunoştea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele, mama sa i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator, astfel că la vârsta de şase ani Ion Voicu a început studiul viorii. Printre cei care l-au iniţiat mai târziu s-au aflat Garabet Avakian şi Vasile Filip, urmând ca la 14 ani să dea examenul de admitere la „Academia Regală de Muzică”, unde a intrat direct în anul V.

Aici a reuşit să absolve cursurile, care durau şapte ani, în doar trei ani, în 1940, fiind îndrumat de profesorul Constantin Niculescu. Primul său loc de munca a fost cel de violonist în Orchestra Naţională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg. Acesta nu a fost mulţumit la început de faptul că talentatului violonist îi lipsea disciplina, aşa că i-a cerut să-şi părăsească locul din orchestra. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio, renumitul Theodor Rogalski, a intuit însă uriaşul potențial al artistului şi l-a sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă. La finalul audiţiei, dirijorul l-a lăudat, spunând:  „Acum înţeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru o carieră solistică.”

A devenit apoi solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenţia lui George Enescu, care i-a oferit lecţii gratuite. În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la Bucureşti un concurs muzical, iar Ion Voicu a obţinut primul loc. Mai târziu, în 1950, a devenit solist al Orchestrei Filarmonicii bucureștene, iar în 1955, a plecat să aprofundeze studiile muzicale la Conservatorul „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova, unde a studiat timp de doi ani cu Abram Iampolski și David Oistrach.

În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susţinut sute de concerte în întreaga lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin. Cele peste 100 de LP-uri şi CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. De la opere uitate şi readuse în actualitate, până la lucrări noi, scrise special pentru el de compozitori români şi străini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic. A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah. Concertele sale au fost transmise de canale de televiziune din toată lumea — BBC-Londra, ABS-New York, NHK-Tokyo, Moscova, Ankara, Stockholm.

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, solistului concertist Ion Voicu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”. De-a lungul carierei sale, marele muzician a fost recompensat cu numeroase premii și distincții, între care: Medalia de Aur a Academiei Franceze, Diploma de Onoare a Fundației ”Eugene Ysaye”, Premiul Academiei Române, Diploma de Onoare a Ministerului Culturii și Premiul de Excelență al Uniunii Interpreților, Coregrafilor și Criticilor din România.

Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii  „George Enescu” din Bucureşti timp de zece ani, în perioada 1972-1982. A contribuit la crearea în 1969 a Orchestrei de Cameră Bucureşti, instituţie artistică recunoscută în întreaga Europă şi prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaţionale.

În septembrie 1995, a înființat fundația „Ion Voicu International Foundation”. De asemenea, a fost membru al Fundației „Henryk Szering” și al Consiliului UNICEF.  În decembrie 1996, Ion Voicu a susținut un master-class la Conservatorul din Paris, ultimul dintr-o serie de cursuri pe care le-a ținut la Salzburg, Nisa, Lausanne, Sorrento etc.

Statul român i-a dat maestrului în folosinţă o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparţinut lui Joseph Joachim. Vioara Stradivarius a fost achiziţionată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la preţul de 80.000 de franci elveţieni. La 7 septembrie 1956, Ministerul Culturii şi maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosinţă a viorii. Contractul de comodat a încetat în 1986, când Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii „George Enescu”. Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului Naţional de Artă al României. În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a rămas posesia familiei, după moartea sa, în februarie 1997.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>