Etnii

Gastronomia germană

Gastronomia germană a apărut, ca noţiune, doar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu unificarea teritoriilor germane într-un singur stat, dar a intrat rapid în istorie.

Bucătăria germană folosește din plin carnea de porc de vacă și de pasăre, peștele, untura de porc , cartoful. Supele, sosurile, salatele, pastele făinoase și aluaturile, berea, compoturile se întâlnesc mai frecvent decât în alte bucătării. Gastronomiei nemţeşti îi datorăm șnițelul, salata de castraveți, salata de cartofi sau ștrudelul cu mere. La fel, şi cele peste 1.500 de varietăţi de cârnaţi! Renumite sunt și numeroasele rețete de preparare a verzii (creaţă, albă, roșie, de Bruxelles, precum și cea acrită). ă

Un rol foarte important în bucataria germană îl joacă legumele. Cu toate acestea, mulţi ani bucătăria germană a fost considerată foarte grasă şi nu s-a bucurat de popularitate în lume.  Mâncărurile tradiţionale sunt totdeauna hrănitoare, cu multe calorii şi foarte gustoase. O mâncare caracteristică acestor afirmaţii, bună şi hrănitoare, este Eintopf-ul: un fel de mâncare preparată într-un vas mare, care ţine loc de cină. În funcţie de ingredientele puse, el seamănă cu o supă, cu o mâncarea cu sos sau cu gulaşul. Se pune în acest vas aproape tot ce are la îndemână gospodina.

Probabil germanii sunt printre cei mai mari consumatori de cartofi de pe planetă. Pur şi simplu ei iubesc această legumă, reuşind să o gătească în cele mai diverse feluri. Fie că sunt copţi, fierţi, prăjiţi sau făcuţi la grătar, aproape că nu există fel de mâncare care să nu aibă alături sau în compoziţie, cartofii. Foarte populară este şi varza fiartă, călită şi murată. Varza verde se pune la murat şi este cunoscută sub numele de Sauerkraut, cea roşie se fierbe cu mere şi se numeşte Apfelrotkohl. În afară de varză, nemţii adoră sparanghelul. Sezonul pentru sparanghel începe în aprilie şi se încheie în iunie. În acest timp foarte multe restaurante servesc meniu cu sparanghel.

Să nu uităm însă de carne: îndeosebi de carnea de porc, care este pregătită în mai multe feluri. Cred că nu există în lume un om care să nu fi auzit măcar o singură dată în viaţă de cârnaţii germani, de exemplu să nu fi gustat frankfurterii  – „exportaţi” peste Ocean sub numele de hot dog.

Bucătăria săsească are elemente specifice gastronomiei germane, cu elemente specifice: ingrediente ca tarhonul, chimenul, supele cu fructe uscate sau sosurile de agrişe, de vişine, de castraveţi. O altă particularitate gastronomică a bucătăriei săsești o reprezintă oasele de porc. În trecut, acestea nu se afumau, ci se sărau şi foloseau la gătit, împreună cu fasole sau cartofi. Iar un ingredient exclusiv săsesc  ar fi rabarbărul, deoarece multă vreme a fost cunoscut exclusiv în zonele locuite de saşi.

Ca să vă îndulcim, iată două reţete de prăjituri tipic  săseşti.

 

Prăjitură cu răbarbăr

Pentru o tavă de prăjitură avem nevoie de 6 ouă, 150 gr. zahăr, 1/2 cană lapte, aprox. 1 cană de făină, 1 praf copt, zeama de la o lămâie, 4 linguri de ulei, 1 plic zahăr vanilat, aprox. 2 linguri de griș, 5-6 tije de rabarbură. Pentru bezeaua de deasupra, ne trebuie 6 albușuri, un vârf de cuțit de sare și 8 linguri de zahăr.

Pentru început, se curăță tijele de rabarbură, se taie bucățele cam de 1-2 cm și se lasă deoparte cu puțin zahăr, ca să lase o parte din suc.

Se separă apoi albușurile de gălbenușuri. Se bat gălbenușurile cu zahărul, zahărul vanilat, praful de copt stins cu zeama de lămâie, laptele, uleiul. Apoi se încorporează în ploaie făina. Aluatul trebuie să fie gros cât să țină bucățelele de rabarbură, dar totuși să curgă.

Se întinde aluatul în tavă, se presară deasupra puțin gris, care va absorbi din sucul rabarburei. Se pun bucățelele de rabarbură, se mai presară puțin gris deasupra. Se dă la cuptorul preîncălzit, la foc mediu (180 grade) pentru aproximativ 20 de minute.

Între timp se bat albușurile spumă, cu un praf de sare și 8 linguri de zahăr. Se bat bine, până spuma devine lucioasă și tare. Se scoate prăjitura din cuptor, se întinde spuma, după care se mai dă câteva minute la cuptor, până când spuma devine aurie.

 

Hencleş

Acesta este cel mai vechi şi cel mai cunoscut desert al saşilor, care nu lipseşte de pe masă la nicio sărbătoare importantă, fie că vorbim despre Paşte, Crăciun, nunţi sau botezuri. Prăjitura se poate prepara în două variante, cea mai cunoscută fiind varianta simplă, cu ou. Inedit este faptul că ingredientele se calculează „la masă”, mai exact aluatul se întinde cât să acopere masa dreptunghiulară de bucătărie şi apoi se porţionează iar compoziţia se calculează în funcţie de câte mese vrea să facă gospodina. Foarte important, toate ingredientele trebuiesc aduse cu o zi înainte la temperatura camerei, nu scoase, spre exemplu, în ziua preparării din cămară sau din frigider, unde este ceva mai rece.

Pentru a acoperi o masă cu aluat, e nevoie de 2 kilograme de făină, 400 de grame de zahăr, 4 ouă, 360 de grame de unt topit şi ulei (de regulă jumătate ulei, jumătate unt topit), 2 linguriţe de sare, 3 pacheţele de drojdie, un litru de lapte pentru frământat şi coajă de lămâie.

Se cerne făina, se pune sarea în făină, separat drojdia proaspătă se fărâmiţează, se pune lapte călduţ, zahăr, se lasă să crească puţin apoi se adaugă la făină. Se pune apoi câte puţin lapte călduţ, se frământă, se adaugă zahărul, coaja de lămâie, untul şi uleiul şi apoi se frământă în continuare. Se acoperă şi se pune la dospit într-o zonă unde e cald. După ce aluatul a crescut, se întinde pe masa acoperită cu o faţă de masă peste care s-a presărat făină. Apoi, se mai adună o dată, se „împătureşte”, şi înainte de a face acest lucru se unge cu un pic de unt topit.

Separat, se prepară compoziţia cu care se acoperă foile de aluat. Un vas de un litru se umple cu ouă întregi, câte intră. Acestea se bat bine şi apoi se adaugă peste ele, încet şi amestecând în permanenţă, o cană de unt topit, călduţ. Compoziţia nu are voie să se taie şi e ideal dacă o preparaţi cu o zi înainte şi o lăsaţi la frigider, să se întărească. Aceasta se întinde pe toată masa, peste aluat. Aluatul de pe masă se porţionează cu ajutorul unei rotiţe zimţate, apoi bucăţile se pun pe hârtie de copt şi, ca să aibă gustul care a făcut celebră prăjitura, e musai ca hencleşul să fie copt în cuptor clasic, cu lemne. Se lasă 10-15 minute la cuptor iar când se consumă se pune zahăr pudră. Dacă aţi făcut mai mult, se poate păstra în congelator, şi se încălzeşte atunci când se consumă.

 

 

 

Categories: Etnii, Poveşti, Reţete, Saşi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>