„Theodor Aman a fost artistul care ascundea în sufletul lui şi oglindea în creaţia sa gândurile, sentimentele şi năzuinţele poporului român” – NICOLAE TONITZA

Cunoscut drept unul dintre cei mai reprezentativi artiști români ai picturii noastre clasice din sec. al XIX-lea, Theodor Aman – pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București, este un reprezentant de seamă al armenilor în România.

Fiul mai mic al serdarului Dumitru (Garabet) Aman din Craiova s-a născut la Câmpulung, în data de 20 martie 1831. Viitorul pictor a urmat cursurile Școlii Centrale din Craiova și a luat lecții de desen la clasa profesorului Constantin Lecca. S-a înscris apoi la cursurile Colegiului Sfântul Sava din București la clasa profesorului Carol Wallenstein. După absolvire, în perioada 1850 – 1857 se stabilește la Paris, unde studiază pictura cu Michel Martin Drolling și apoi cu François-Édouard Picot.

Animat de puternice sentimente patriotice, a  participat activ la Revoluția din 1848 și la evenimentele importante ale epocii. Multe din compozițiile lui au subiecte istorice, înfățișând momente din lupta românilor pentru libertate, unitate și independență națională. La Paris, Aman s-a împrietenit cu profesori și artiști care militau și ei pentru aceste idealurile românești, oameni precum A. Treboniu Laurian, Costache Aristia, Aaron Florian, George Cretzianu. Tot aici, pictorul a avut contact cu mai multe personalități din cercul revoluționarilor români, cunoscându-i pe Nicolae Bălcescu și pe scriitorii Dimitrie Bolintineanu și Cezar Bolliac. În acest mediu, sub influența ideilor revoluționare, Aman a pictat lucrarea istorică „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, fiind inspirat de versurile lui Dimitrie Bolintineanu. În timpul războiului din Crimeea, pictorul a realizat tabloul „Bătălia de la Alma”, lucrare expusă la Expoziția Universală de la Paris (1855).

Revenit pe meleagurile natale, Aman s-a inspirat în picturile sale din viaţa muscelenilor, lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung şi împrejurimi. A întemeiat, împreună cu Gheorghe Tattarescu, Școala  de Arte Frumoase din București – unde a și predat. Ulterior, a mai întemeiat o altă școală de arte la Iași. Artistul a ocupat funcția de director al Școlii din București, până la moarte.

Aman a fost ridicat la rang de boier pitar de către domnitorul Barbu Știrbei în anul 1856, fiind răsplătit astfel pentru eforturile sale de afirmare în domeniul artelor. Atelierul său, construit în anul 1869,  era în acea vreme o locație artistică, unde se întâlnea elita și intelectualitatea Bucureștiului.

Este cunoscut ca pictor de compoziţii mari, reprezentând scene istorice, dar şi ca autor de peisaje sau portrete. A lucrat şi în gravură (tehnica aqua-forte), fiind unul dintre printre primii gravori români. O mare parte din opera sa se regăseşte astăzi în Muzeul Theodor Aman din Bucureşti, găzduit de fosta casă a pictorului, concepută şi decorată chiar de către acesta.

Un loc de frunte în opera lui îl ocupă tablourile „Hora Unirii la Craiova” (1857), „Vlad Țepeș și solii turci”, „Izgonirea turcilor la Călugăreni”. La Constantinopol , a fost primit de Sultan căruia i-a vândut tabloul „Bătălia de la Oltenița”.

În afară de pictură s-a preocupat de sculptură și arte decorative. Din 1872, artistul a început să lucreze gravură în tehnica aquaforte și tot atunci a deschis primele cursuri de gravură la Școala de Arte Frumoase. Și-a deschis prima expoziție retrospectivă în 1883, la București, urmată de o a doua în anul 1890. Conform unor biografi, opera lui cuprinde trei mii de lucrări.

Artistul s-a stins din viață la 19 august 1891, la București. Soția sa, Ana Aman, a donat statului român, în 1904, casa cu operele rămase în colecția personală după moartea sa, obiectele și tot mobilierul. Unele străzi din București, Bacău, Baia Mare, Craiova, Ploiești și Timișoara poartă numele pictorului.